Abrogat.
LEGE nr. 123 energiei electrice și a gazelor naturale Capitolul VII — Prevederi generale privind gazul natural lichefiat (GNL)
Capitolul VII — Prevederi generale privind gazul natural lichefiat (GNL)
art. 154–157 — 9 articole
Abrogat.
(1) Cadrul general de reglementare privind GNL și a hidrogenului se stabilește de ANRE.
(2) ANRE elaborează reglementările tehnice și comerciale cu privire la operarea terminalului GNL/hidrogen, precum și metodologia de tarifare aferentă, în termen de 6 luni de la primirea unei cereri de autorizare pentru realizarea unui terminal GNL/hidrogen.
(3) Tarifele pentru serviciile prestate de operatorul terminalului GNL/hidrogen, inclusiv instalațiile de stocare GNL/hidrogen, în legătură cu operarea terminalului se stabilesc de operatorul economic respectiv, în baza unei metodologii aprobate de ANRE, și se publică pe pagina proprie de web a operatorului.
(4) ANRE stabilește condițiile și standardele de realizare a instalațiilor de injecție a hidrogenului în rețelele existente de transport/distribuție a gazelor naturale.
(1) Lichefierea gazelor naturale, descărcarea, stocarea și regazeificarea GNL se realizează de către operatorul terminalului/instalațiilor de stocare GNL.
(2) GNL se utilizează în scopul:
a) realizării de activități comerciale;
b) asigurării securității în alimentarea cu gaze naturale a clienților finali;
c) armonizării variațiilor consumului sezonier, zilnic și orar cu alte surse de gaze disponibile.
(1) Operatorul terminalului GNL are, în principal, următoarele obligații:
a) să opereze, să întrețină, să reabiliteze și să modernizeze instalațiile tehnologice de suprafață aferente terminalului GNL, în condiții de siguranță, de eficiență și de protecție a mediului;
b) să asigure accesul terților la terminalul GNL, pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, conform reglementărilor ANRE;
b^1) să asigure racordarea terților la terminalul GNL/hidrogen, pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, conform reglementărilor ANRE;
c) să publice lista instalațiilor GNL sau a unor părți dintre acestea care sunt oferite spre acces terților;
d) să furnizeze informații utilizatorilor terminalului GNL, necesare pentru un acces eficient la sistem;
e) să elaboreze și să transmită ANRE spre aprobare planuri de investiții care se fundamentează pe baza studiilor de perspectivă realizate pe o durată de minimum 5 ani, prin consultare, după caz, cu operatorul de transport și de sistem; studiile de perspectivă se transmit ANRE cu minimum 6 luni înainte de începerea unei perioade de reglementare; planurile de investiții sunt revizuite în funcție de apariția unor programe naționale sau europene de promovare a unor noi tehnologii de eficiență energetică și de promovare a sistemelor de energie din surse regenerabile;
f) să asigure mijloacele adecvate pentru îndeplinirea obligațiilor privind serviciul public;
g) păstrează confidențialitatea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care le-a obținut în cursul desfășurării activităților sale și împiedică dezvăluirea discriminatorie de informații referitoare la propriile activități care ar putea induce avantaje economice; nu divulgă nicio informație sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părți ale operatorului economic decât în cazul în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacții comerciale.
h) să propună ANRE norme tehnice, comerciale și metodologii de tarifare specifice activității proprii.
(2) Operatorul terminalului GNL are, în principal, următoarele drepturi:
a) să încaseze tarifele pentru serviciile prestate în legătură cu operarea terminalului GNL/hidrogen, inclusiv instalațiile de stocare GNL/hidrogen, să limiteze și/sau să întrerupă prestarea serviciilor, conform reglementărilor specifice;
b) abrogată;
c) să întrerupă funcționarea instalațiilor GNL pentru timpul strict necesar, în vederea executării lucrărilor de întreținere și de reparații, precum și în alte situații prevăzute de lege, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a clienților;
d) să refuze în mod justificat accesul terților la terminalul GNL, în condițiile legii.
(3) Operatorul terminalului GNL publică informațiile referitoare la propriile activități, necesare utilizatorilor de sistem/solicitanților de acces, conform reglementărilor ANRE, în vederea asigurării accesului eficient la sistem, a unei concurențe efective și funcționării eficiente a pieței de gaze naturale, nefiindu-le permisă divulgarea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial obținute pe parcursul activităților acestora, inclusiv cele obținute de la terți în contextul acordării accesului la rețea.
(1) Producerea hidrogenului, descărcarea, stocarea și regazeificarea acestuia se realizează de către operatorul terminalului/instalațiilor de hidrogen autorizat.
(2) Hidrogenul se utilizează în scopul:
a) realizării de activități comerciale;
b) asigurării securității în alimentarea cu gaze naturale a clienților finali;
c) armonizării variațiilor consumului sezonier, zilnic și orar cu alte surse de gaze disponibile;
d) decarbonizării rețelelor de transport/distribuție a gazelor naturale.
(1) Operatorul terminalului de hidrogen are, în principal, următoarele obligații:
a) să opereze, să întrețină, să reabiliteze și să modernizeze instalațiile tehnologice de suprafață aferente terminalului de hidrogen, în condiții de siguranță, de eficiență și de protecție a mediului;
b) să asigure accesul terților la terminalul de hidrogen, pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, conform reglementărilor aprobate de ANRE;
c) să asigure racordarea terților la terminalul de hidrogen, pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, conform reglementărilor aprobate de ANRE;
d) să publice lista instalațiilor de producere hidrogen/ terminalelor de hidrogen sau a unor părți dintre acestea care sunt oferite spre acces terților;
e) să furnizeze informații utilizatorilor terminalului de hidrogen, necesare pentru un acces eficient la sistem;
f) să elaboreze și să transmită ANRE spre aprobare planuri de investiții care se fundamentează pe baza studiilor de perspectivă realizate pe o durată de minimum 5 ani, prin consultare, după caz, cu operatorul de transport și de sistem; studiile de perspectivă se transmit ANRE cu minimum 6 luni înainte de începerea unei perioade de reglementare; planurile de investiții sunt revizuite în funcție de apariția unor programe naționale sau europene de promovare a unor noi tehnologii de eficiență energetică și de promovare a sistemelor de energie din surse regenerabile;
g) să asigure mijloacele adecvate pentru îndeplinirea obligațiilor privind serviciul public;
h) păstrează confidențialitatea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care le-a obținut în cursul desfășurării activităților sale și împiedică dezvăluirea discriminatorie de informații referitoare la propriile activități care ar putea induce avantaje economice; nu divulgă nicio informație sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părți ale operatorului economic decât în cazul în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacții comerciale;
i) să propună ANRE norme tehnice, comerciale și metodologii de tarifare specifice activității proprii.
(2) Operatorul terminalului de hidrogen/instalațiilor de producere a hidrogenului are, în principal, următoarele drepturi:
a) să încaseze tarifele pentru serviciile prestate în legătură cu operarea terminalului de hidrogen, inclusiv instalațiile de stocare de hidrogen, să limiteze și/sau să întrerupă prestarea serviciilor, conform reglementărilor specifice;
b) să întrerupă funcționarea instalațiilor de producere a hidrogenului/terminalului de hidrogen pentru timpul strict necesar, în vederea executării lucrărilor de întreținere și de reparații, precum și în alte situații prevăzute de lege, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a clienților;
c) să refuze în mod justificat accesul terților la terminalul de hidrogen, în condițiile legii.
(3) Operatorul terminalului de hidrogen publică informațiile referitoare la propriile activități, necesare utilizatorilor de sistem/solicitanților de acces, conform reglementărilor ANRE, în vederea asigurării accesului eficient la sistem, a unei concurențe efective și funcționării eficiente a pieței de gaze naturale, nefiindu-le permisă divulgarea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial obținute pe parcursul activităților acestora, inclusiv a celor obținute de la terți în contextul acordării accesului la rețea.
Operatorii economici și/sau persoanele fizice care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în domeniul producerii de hidrogen trebuie să dețină autorizații/licențe emise de ANRE în baza unor regulamente specifice.
Operatorii economici și/sau persoanele fizice care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în domeniul GNL trebuie să dețină autorizații/licențe emise de ANRE în baza unor regulamente specifice.