(1) Distribuția energiei electrice se realizează de către operatorul de distribuție, persoană juridică, titulară de licență sau exceptată de la licențiere conform prevederilor art. 10 alin. (4^2).
(2) Operatorii de distribuție prestează servicii pentru toți utilizatorii rețelelor electrice de distribuție, în condiții nediscriminatorii, asigurând accesul la acestea oricărui solicitant care îndeplinește cerințele prezentei legi, cu respectarea normelor și standardelor de performanță prevăzute în reglementările tehnice în vigoare.
(3) Rețelele electrice de distribuție se delimitează față de instalațiile de producere sau de rețelele electrice de transport și de cele ale clienților finali în punctele de delimitare patrimonială.
(4) Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului.
(5) Fac excepție de la prevederile alin. (4) terenurile pentru care operatorul de distribuție, titular de licență, a dobândit dreptul de proprietate, în condițiile legii.
(6) Rețelele electrice de distribuție se dezvoltă pe baza principiilor de eficiență economică, cu respectarea planurilor de urbanism, a dreptului de proprietate, a protecției mediului, a sănătății și vieții persoanelor și cu economisirea energiei, conform normelor tehnice și de siguranță cuprinse în reglementările tehnice în vigoare.
(7) Cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice inițiale ale utilizatorilor existenți, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate conform reglementărilor emise de autoritatea competentă, în baza unor criterii obiective.
(8) În cazul în care cheltuielile prevăzute la alin. (7) sunt suportate de către client, capacitățile energetice rezultate vor fi preluate de către operatorul de distribuție cu despăgubire, conform unei metodologii aprobate de ANRE, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(9) Până la data intrării în vigoare a reglementărilor emise de autoritatea competentă, suportarea cheltuielilor de modificare a instalațiilor se află în sarcina celui care a generat modificarea.
(10) Operatorul de distribuție este obligat:
a) să ofere o soluție de racordare la rețea a tuturor solicitanților;
b) să comunice condițiile de racordare;
c) să racordeze toți solicitanții la sistemul de distribuție.
(11) Restricționarea accesului la rețea al solicitanților având calitatea de consumatori sau producători de energie electrică este interzisă în afara condițiilor prevăzute de lege.
Sursă: LEGE nr. 123 energiei electrice și a gazelor naturale — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.