-
Racord
conducta de legătură între o ramură principală, respectiv conductă de alimentare din amonte, conductă de transport, conductă de distribuție a gazelor naturale, și un sistem/o stație de măsurare sau o stație de reglare-măsurare, o stație de predare a gazelor naturale, un post de măsurare, de reglare-…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Adecvanță
capacitatea surselor de putere dintr-o zonă de a acoperi consumul din acea zonă;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Autoritate competentă
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE;
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Obligație
Legătura juridică prin care debitorul este ținut să execute o prestație față de creditor, iar creditorul are dreptul să o ceară.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Racord
conducta de legătură între o ramură principală, respectiv conductă de alimentare din amonte, conductă de transport, conductă de distribuție a gazelor naturale, și un sistem/o stație de măsurare sau o stație de reglare-măsurare, o stație de predare a gazelor naturale, un post de măsurare, de reglare-…
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Agregator independent
participant la piață implicat în agregare și care nu este afiliat furnizorului clientului său;
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Aproape în timp real
în contextul măsurării inteligente, o perioadă scurtă de timp, de obicei de ordinul secundelor sau până la momentul decontării dezechilibrelor de pe piața națională;
-
Avarie
evenimentul care se manifestă prin abateri periculoase de la parametrii funcționali prevăzuți de normele tehnice în vigoare;
-
Branșament
instalația de racordare a unui utilizator la rețeaua electrică de joasă tensiune;
-
Instalație de racordare
instalație electrică realizată între punctul de racordare la rețeaua electrică de interes public și punctul de delimitare;
-
Capacitate de interconexiune
o linie de transport de energie electrică ce traversează sau trece peste granița dintre două state și care face legătura între sistemele de transport naționale ale acelor state;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Capacitate disponibilă
partea din capacitatea tehnică care nu este alocată și este încă disponibilă pentru sistem în momentul respectiv;
-
Capacitate energetică
instalațiile de producere a energiei electrice și/sau energiei termice în cogenerare, rețele electrice și alte echipamente electroenergetice;
-
Centrală electrică
ansamblul de instalații, construcții și echipamente necesare pentru producerea de energie electrică; o centrală electrică cuprinde una sau mai multe unități (grupuri) de producere;

Centru de coordonare regional
centrul de coordonare regional înființat în temeiul articolului 35 din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică;
-
Centru de coordonare regional
centrul de coordonare regional înființat în temeiul articolului 35 din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Client angro
persoana fizică sau juridică ce cumpără energie electrică în vederea revânzării în interiorul sau în exteriorul sistemului în cadrul căruia este stabilită;
-
Client activ
clientul final sau un grup de clienți finali ce acționează împreună, care consumă sau stochează energia electrică produsă în spațiile pe care le deține situate în zone limitate sau care vinde propria energie electrică produsă sau care participă la programe de flexibilitate sau de eficiență energetic…
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Eficiență energetică
raportul dintre performanța, serviciile, bunurile sau energia obținute și energia consumată în acest scop;
-
Legislație
Ansamblul actelor normative (legi, ordonanțe, hotărâri) care reglementează materia dreptului civil în România, în principal Codul civil.
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Client angro
persoana fizică sau juridică ce cumpără energie electrică în vederea revânzării în interiorul sau în exteriorul sistemului în cadrul căruia este stabilită;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Client noncasnic
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică ce nu este pentru propriul consum casnic; această categorie include și producători de energie electrică, clienții industriali, întreprinderile mici și mijlocii, operatori economici și clienții angro;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Producător de energie electrică
persoana fizică sau juridică având ca specific activitatea de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Client angro
persoana fizică sau juridică ce cumpără energie electrică în vederea revânzării în interiorul sau în exteriorul sistemului în cadrul căruia este stabilită;
-
Client casnic
clientul care cumpără energie electrică pentru propriul consum casnic, excluzând consumul pentru activități comerciale sau profesionale;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Consumator vulnerabil
persoană singură/familie, client final aparținând unei categorii de clienți casnici care, din motive de sănătate, handicap, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, se află în risc de marginalizare socială și care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de…
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Compensare cantitativă
procesul prin care furnizorul de energie electrică facturează lunar, în una sau mai multe facturi, după caz, emise prosumatorului care deține centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 200 kW pe loc de consum, conform reglementărilor ANRE, următoarele:
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Prosumator
clientul final care își desfășoară activitățile în spațiul propriu deținut cu orice titlu, aferent unui punct de delimitare cu rețeaua electrică, precizat prin certificatul de racordare, care produce energie electrică din surse regenerabile pentru propriul consum și care:
-
Loc de consum
incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă;

Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Persoană juridică
Entitatea înzestrată de lege cu personalitate juridică, titulară de drepturi și obligații.
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Eficiență energetică
raportul dintre performanța, serviciile, bunurile sau energia obținute și energia consumată în acest scop;
-
Loc de consum
incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă;
-
Operator de distribuție
orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de a…
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Furnizare de energie electrică
activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, inclusiv revânzarea, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului. Activitatea de vânzare a energiei electrice achiziționate de la un furnizor de energie electrică și folosită de către…
-
Comision pentru schimbare
comisionul sau penalitatea impusă pentru schimbarea furnizorilor sau a participanților la piață angajați în agregare, inclusiv comisionul de încetare a contractului, care este impus direct sau indirect clienților de către furnizori, de către participanții la piață angajați în agregare sau de către o…
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Congestie
situația în care nu pot fi satisfăcute toate cererile participanților la piață de a tranzacționa între zone de rețea, deoarece acestea ar afecta semnificativ fluxurile fizice pe elemente de rețea care nu pot face față fluxurilor respective;

Consum dispecerizabil
modificarea sarcinii electrice de către clienții finali față de modelele lor normale sau curente de consum ca reacție la semnalele pieței, inclusiv ca reacție la prețurile energiei electrice care variază în timp sau la stimulentele financiare sau ca reacție la acceptarea ofertei clientului final de…
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Contor convențional
contorul analog sau electronic care nu are capacitatea nici de a transmite și nici de a primi date;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Rezervare de capacitate
menținerea unei părți din capacitatea disponibilă de transport/distribuție/înmagazinare la dispoziția utilizatorilor în vederea transportului/ distribuției/înmagazinării unei cantități de gaze naturale determinate;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Furnizare de energie electrică
activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, inclusiv revânzarea, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului. Activitatea de vânzare a energiei electrice achiziționate de la un furnizor de energie electrică și folosită de către…
-
Rezervare de capacitate
menținerea unei părți din capacitatea disponibilă de transport/distribuție/înmagazinare la dispoziția utilizatorilor în vederea transportului/ distribuției/înmagazinării unei cantități de gaze naturale determinate;
-
Centrală electrică
ansamblul de instalații, construcții și echipamente necesare pentru producerea de energie electrică; o centrală electrică cuprinde una sau mai multe unități (grupuri) de producere;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Obiect
Prestația la care se obligă părțile sau bunul asupra căruia poartă actul juridic, trebuind să fie licit, determinat și posibil.
-
Zonă de protecție
zona adiacentă capacității energetice, extinsă în spațiu, în care se introduc interdicții privind accesul persoanelor și regimul construcțiilor;
-
Zonă de siguranță
zona adiacentă capacităților energetice, extinsă în spațiu, în care se instituie restricții și interdicții în scopul asigurării funcționării normale și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului; zona de siguranță cuprinde și zona de protecție.
-
Dispecerizare
activitatea specifică de echilibrare permanentă și operativă, la nivelul sistemelor, a cantităților de gaze naturale intrate și, respectiv, ieșite, la parametrii rezultați din obligațiile de livrare, precum și luarea măsurilor de limitare a efectelor situațiilor excepționale, cum ar fi: temperaturi…

Distribuție de energie electrică
transportul energiei electrice prin rețele de distribuție de înaltă tensiune, medie tensiune și joasă tensiune, cu tensiune de linie nominală de până la 110 kV inclusiv, în vederea livrării acesteia către clienți, fără a include furnizarea;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Eficiență economică
un set de principii tehnico-economice și de protecție a mediului luate în considerare în fiecare din etapele de proiectare, dezvoltare și operare a rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice în vederea asigurării accesului la rețea a tuturor solicitanților din cadrul unui perimetru c…
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Eficiență energetică
raportul dintre performanța, serviciile, bunurile sau energia obținute și energia consumată în acest scop;
-
Energie de echilibrare
energia utilizată de operatorii de transport și de sistem pentru echilibrare;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Biogaz
combustibili gazoși produși din biomasă, astfel cum este definită la art. 2 lit. b) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Operator de distribuție
orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de a…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Furnizare de energie electrică
activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, inclusiv revânzarea, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului. Activitatea de vânzare a energiei electrice achiziționate de la un furnizor de energie electrică și folosită de către…
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Loc de consum
incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Furnizare de energie electrică
activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, inclusiv revânzarea, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului. Activitatea de vânzare a energiei electrice achiziționate de la un furnizor de energie electrică și folosită de către…
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Furnizor de ultimă instanță
furnizorul desemnat prin mecanisme concurențiale de către ANRE dintre furnizorii existenți pe piața de energie;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Serviciu de stocare
serviciu asigurat de un furnizor de servicii de stocare care deține cu orice titlu o instalație de stocare prin care energia electrică este absorbită din rețea sau dintr-o capacitate de producere a energiei electrice și stocată sub orice formă pentru o perioadă limitată de timp, urmată de livrarea e…
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Serviciu de stocare
serviciu asigurat de un furnizor de servicii de stocare care deține cu orice titlu o instalație de stocare prin care energia electrică este absorbită din rețea sau dintr-o capacitate de producere a energiei electrice și stocată sub orice formă pentru o perioadă limitată de timp, urmată de livrarea e…
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Garanție de origine
documentul electronic emis de autoritatea competentă producătorilor de energie electrică, care are funcția unică de a furniza unui client final dovada că o pondere sau o cantitate de energie dată a fost produsă din surse regenerabile ori în cogenerare de înaltă eficiență;
-
Autoritate competentă
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE;
-
Producător de energie electrică
persoana fizică sau juridică având ca specific activitatea de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare;
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Grup de măsurare
ansamblul format din contor și transformatoarele de măsurare aferente acestuia, precum și toate elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare a energiei electrice, inclusiv elementele de securizare;
-
Informații de facturare
informațiile furnizate în factura unui client final, cu excepția unei solicitări de plată;
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Informație sensibilă comercial
informație a cărei divulgare ar putea restrânge, împiedica ori denatura concurența pe piața de energie electrică și/sau ar conduce la producerea de prejudicii participanților la piață;
-
Prejudiciu
Efectul negativ, patrimonial sau nepatrimonial, suferit de o persoană prin fapta altuia.
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Interconexiune
ansamblul de instalații și echipamente prin care se realizează conectarea sistemelor electroenergetice;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Interoperabilitate
în contextul măsurării inteligente, este capacitatea a două sau mai multe rețele, sisteme, dispozitive, aplicații sau componente energetice sau de comunicații de a lucra în corelație, de a schimba și de a utiliza informații în vederea îndeplinirii funcțiilor prevăzute;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Instalație de racordare
instalație electrică realizată între punctul de racordare la rețeaua electrică de interes public și punctul de delimitare;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Instalație electrică tehnologică
instalație electrică care este parte a unei capacități energetice, inclusiv rețelele electrice, diferită de instalația electrică/rețeaua electrică aferentă unei construcții în care sau pe care este amplasată capacitatea energetică;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Capacitate energetică
instalațiile de producere a energiei electrice și/sau energiei termice în cogenerare, rețele electrice și alte echipamente electroenergetice;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Obligație
Legătura juridică prin care debitorul este ținut să execute o prestație față de creditor, iar creditorul are dreptul să o ceară.
-
Reziliere
Desființarea contractului cu executare succesivă pentru neexecutarea obligațiilor, cu efecte pentru viitor.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Legislație
Ansamblul actelor normative (legi, ordonanțe, hotărâri) care reglementează materia dreptului civil în România, în principal Codul civil.
-
Produse energetice angro
contractele și instrumentele derivate, indiferent de locul sau modul lor de tranzacționare, după cum urmează:

Întreprindere mică
întreprinderea care are mai puțin de 50 de angajați și a cărei cifră de afaceri anuală și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește 10 milioane de euro;
-
Linie electrică directă
linia electrică ce leagă o capacitate energetică de producție izolată de un client izolat sau linia electrică ce leagă un producător și un furnizor de energie electrică, în scopul alimentării directe a sediilor proprii, a filialelor ori a clienților eligibili ai acestora;
-
Capacitate energetică
instalațiile de producere a energiei electrice și/sau energiei termice în cogenerare, rețele electrice și alte echipamente electroenergetice;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Loc de consum
incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă;
-
Instalație de utilizare
ansamblul de conducte, aparate și accesorii, inclusiv focarul și coșul de evacuare a gazelor arse, situat după stația/postul de reglare a presiunii și măsurare a debitului, după caz, cu excepția aparatului de măsurare a debitului, care face parte din sistemul de distribuție;
-
Instalație de racordare
instalație electrică realizată între punctul de racordare la rețeaua electrică de interes public și punctul de delimitare;
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Loc de consum
incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă;
-
Reabilitare
ansamblul operațiunilor efectuate asupra unor echipamente și/sau instalații energetice care, fără modificarea tehnologiei inițiale, restabilesc starea tehnică și de eficiență a acestora la un nivel apropiat de cel avut la începutul duratei de viață;
-
Retehnologizare
ansamblul operațiunilor de înlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral și/sau fizic, cu tehnologii moderne, în scopul creșterii eficienței activității, reducerii consumurilor specifice de energie, reducerii emisiilor poluante etc.;
-
Avarie
evenimentul care se manifestă prin abateri periculoase de la parametrii funcționali prevăzuți de normele tehnice în vigoare;
-
Obiect
Prestația la care se obligă părțile sau bunul asupra căruia poartă actul juridic, trebuind să fie licit, determinat și posibil.
-
Eficiență energetică
raportul dintre performanța, serviciile, bunurile sau energia obținute și energia consumată în acest scop;
-
Eficiență energetică
raportul dintre performanța, serviciile, bunurile sau energia obținute și energia consumată în acest scop;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Legat
Dispoziția testamentară prin care defunctul lasă unui anumit beneficiar un bun sau o sumă de bani.
-
Management al congestiilor
totalitatea activităților, programelor și acțiunilor întreprinse de operatorul de transport și de sistem pentru a elimina congestiile ce apar la programarea funcționării sau la funcționarea în timp real a SEN; în vederea eliminării congestiilor pe liniile de interconexiune prin alocarea implicită a…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Congestie
situația în care nu pot fi satisfăcute toate cererile participanților la piață de a tranzacționa între zone de rețea, deoarece acestea ar afecta semnificativ fluxurile fizice pe elemente de rețea care nu pot face față fluxurilor respective;
-
Congestie
situația în care nu pot fi satisfăcute toate cererile participanților la piață de a tranzacționa între zone de rețea, deoarece acestea ar afecta semnificativ fluxurile fizice pe elemente de rețea care nu pot face față fluxurilor respective;
-
Interconexiune
ansamblul de instalații și echipamente prin care se realizează conectarea sistemelor electroenergetice;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Piețe de energie electrică
piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoa…
-
Microîntreprindere
întreprinderea care are mai puțin de 10 angajați și a cărei cifră de afaceri anuală și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește 2 milioane de euro;
-
Minister de resort
Ministerul Energiei;
-
Serviciu de transport
serviciul asigurat de operatorul de transport și de sistem care constă în asigurarea transmiterii, în condiții de eficiență și siguranță, a energiei electrice între două sau mai multe puncte ale rețelei de transport, cu respectarea standardelor de performanță în vigoare;
-
Serviciu de distribuție
serviciul asigurat de operatorul de distribuție care constă în asigurarea transmiterii, în condiții de eficiență și siguranță, a energiei electrice între două sau mai multe puncte ale rețelei de distribuție, cu respectarea standardelor de performanță în vigoare;
-
Piețe de energie electrică
piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoa…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Congestie
situația în care nu pot fi satisfăcute toate cererile participanților la piață de a tranzacționa între zone de rețea, deoarece acestea ar afecta semnificativ fluxurile fizice pe elemente de rețea care nu pot face față fluxurilor respective;
-
Piețe de energie electrică
piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoa…
-
Operator de distribuție
orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de a…
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Rețea electrică de distribuție
rețeaua electrică cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV inclusiv;
-
Interconexiune
ansamblul de instalații și echipamente prin care se realizează conectarea sistemelor electroenergetice;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Distribuție de energie electrică
transportul energiei electrice prin rețele de distribuție de înaltă tensiune, medie tensiune și joasă tensiune, cu tensiune de linie nominală de până la 110 kV inclusiv, în vederea livrării acesteia către clienți, fără a include furnizarea;
-
Serviciu de stocare
serviciu asigurat de un furnizor de servicii de stocare care deține cu orice titlu o instalație de stocare prin care energia electrică este absorbită din rețea sau dintr-o capacitate de producere a energiei electrice și stocată sub orice formă pentru o perioadă limitată de timp, urmată de livrarea e…
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Rețea electrică de transport
rețeaua electrică de interes național și strategic cu tensiunea de linie nominală mai mare de 110 kV;

Operator economic afiliat
oricare operator economic dintr-un grup care, direct sau indirect, controlează operatorul economic specificat, este controlat de acesta ori este sub controlul comun, împreună cu acest operator economic;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Dispecerizare
activitatea specifică de echilibrare permanentă și operativă, la nivelul sistemelor, a cantităților de gaze naturale intrate și, respectiv, ieșite, la parametrii rezultați din obligațiile de livrare, precum și luarea măsurilor de limitare a efectelor situațiilor excepționale, cum ar fi: temperaturi…
-
Piețe de energie electrică
piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoa…
-
Legat
Dispoziția testamentară prin care defunctul lasă unui anumit beneficiar un bun sau o sumă de bani.
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Furnizare de energie electrică
activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, inclusiv revânzarea, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului. Activitatea de vânzare a energiei electrice achiziționate de la un furnizor de energie electrică și folosită de către…
-
Ordinea de prioritate economică
ierarhizarea surselor de alimentare cu energie electrică după criterii economice;
-
Parte responsabilă cu echilibrarea
participant la piață sau reprezentantul ales al acestuia responsabil pentru dezechilibrele sale pe piața energiei electrice;
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Agregare
funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică;
-
Serviciu de stocare
serviciu asigurat de un furnizor de servicii de stocare care deține cu orice titlu o instalație de stocare prin care energia electrică este absorbită din rețea sau dintr-o capacitate de producere a energiei electrice și stocată sub orice formă pentru o perioadă limitată de timp, urmată de livrarea e…
-
Piețe de energie electrică
piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoa…
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Produse energetice angro
contractele și instrumentele derivate, indiferent de locul sau modul lor de tranzacționare, după cum urmează:
-
Piețe de energie electrică
piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoa…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Serviciu de sistem
orice serviciu necesar pentru exploatarea sistemelor de transport sau de distribuție, inclusiv serviciile de echilibrare și serviciile de sistem care nu au ca scop stabilitatea frecvenței, dar fără a include și gestionarea congestiilor;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Produse energetice angro
contractele și instrumentele derivate, indiferent de locul sau modul lor de tranzacționare, după cum urmează:
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Produse energetice angro
contractele și instrumentele derivate, indiferent de locul sau modul lor de tranzacționare, după cum urmează:
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Piața de echilibrare
piața organizată de energie electrică în care furnizorii de servicii de echilibrare pot oferi operatorului de transport și de sistem capacitate și energie de echilibrare în oricare sens, de creștere sau de reducere, în vederea asigurării de către aceștia a echilibrului în timp real dintre producție…
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Energie de echilibrare
energia utilizată de operatorii de transport și de sistem pentru echilibrare;
-
Piețe de energie electrică
piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoa…
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Piețe de energie electrică
piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoa…
-
Piața serviciilor de sistem
piața de energie pe care se tranzacționează serviciile de echilibrare, serviciile de sistem care nu asigură stabilitatea frecvenței;
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Serviciu de sistem
orice serviciu necesar pentru exploatarea sistemelor de transport sau de distribuție, inclusiv serviciile de echilibrare și serviciile de sistem care nu au ca scop stabilitatea frecvenței, dar fără a include și gestionarea congestiilor;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Plan de dezvoltare
documentul de planificare pe termen lung a necesarului de investiții în capacități de producere, transport și distribuție, în vederea acoperirii cererii de energie electrică a sistemului și a asigurării livrărilor către clienți, în condițiile legislației aplicabile;
-
Planificare pe termen lung
planificarea pe termen lung a capacității de alimentare și transport a operatorilor economici din sectorul gazelor naturale, în scopul satisfacerii cererii de gaze naturale a sistemului, al diversificării surselor și al asigurării alimentării clienților;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Legislație
Ansamblul actelor normative (legi, ordonanțe, hotărâri) care reglementează materia dreptului civil în România, în principal Codul civil.
-
Plângere
sesizare, reclamație, petiție, divergență, neînțelegere, dispută adresată ANRE, în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul energiei termice produse în cogenerare formulată de o persoană fizică sau juridică, respectiv Ministerul Energiei pentru domeniul eficienței energetice;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Procedură de ofertare
procedura prin care cerințele suplimentare de consum, precum și capacitățile de producere planificate a fi înlocuite sunt acoperite prin realizarea de capacități de producere de energie electrică noi sau prin retehnologizarea celor existente;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Retehnologizare
ansamblul operațiunilor de înlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral și/sau fizic, cu tehnologii moderne, în scopul creșterii eficienței activității, reducerii consumurilor specifice de energie, reducerii emisiilor poluante etc.;
-
Producător de energie electrică
persoana fizică sau juridică având ca specific activitatea de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Producere distribuită
centralele de producere a energiei electrice conectate la rețeaua de distribuție;
-
Produse energetice angro
contractele și instrumentele derivate, indiferent de locul sau modul lor de tranzacționare, după cum urmează:
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Furnizare de energie electrică
activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, inclusiv revânzarea, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului. Activitatea de vânzare a energiei electrice achiziționate de la un furnizor de energie electrică și folosită de către…
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Distribuție de energie electrică
transportul energiei electrice prin rețele de distribuție de înaltă tensiune, medie tensiune și joasă tensiune, cu tensiune de linie nominală de până la 110 kV inclusiv, în vederea livrării acesteia către clienți, fără a include furnizarea;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Hotărâre
Actul juridic prin care instanța de judecată soluționează cauza penală, pronunțând soluția asupra acțiunii penale și civile, sub formă de sentință, decizie sau încheiere.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Cod
colecție de reglementări cu caracter tehnic și/sau comercial, elaborate sau aprobate de către ANRE, prin care se stabilesc reguli și proceduri pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale;
-
Prosumator
clientul final care își desfășoară activitățile în spațiul propriu deținut cu orice titlu, aferent unui punct de delimitare cu rețeaua electrică, precizat prin certificatul de racordare, care produce energie electrică din surse regenerabile pentru propriul consum și care:
-
Client final
orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Loc de consum
incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă;
-
Loc de consum
incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă;
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Loc de consum
incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă;
-
Operator de distribuție
orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de a…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Punct de reîncărcare
o interfață care este capabilă să încarce, pe rând, câte un vehicul electric sau să schimbe, pe rând, câte o baterie a unui vehicul electric;
-
Reabilitare
ansamblul operațiunilor efectuate asupra unor echipamente și/sau instalații energetice care, fără modificarea tehnologiei inițiale, restabilesc starea tehnică și de eficiență a acestora la un nivel apropiat de cel avut la începutul duratei de viață;
-
Retehnologizare
ansamblul operațiunilor de înlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral și/sau fizic, cu tehnologii moderne, în scopul creșterii eficienței activității, reducerii consumurilor specifice de energie, reducerii emisiilor poluante etc.;
-
Rețea electrică
ansamblul de linii, inclusiv elementele de susținere și de protecție ale acestora, stațiile electrice și alte echipamente electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energie electrică de la o capacitate energetică de producere a energiei electrice la un utilizator; rețeaua electrică…
-
Capacitate energetică
instalațiile de producere a energiei electrice și/sau energiei termice în cogenerare, rețele electrice și alte echipamente electroenergetice;
-
Rețea de fibră optică
ansamblul de cabluri optice, prin care se realizează transmisii de date;
-
Rețea electrică de distribuție
rețeaua electrică cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV inclusiv;
-
Rețea electrică
ansamblul de linii, inclusiv elementele de susținere și de protecție ale acestora, stațiile electrice și alte echipamente electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energie electrică de la o capacitate energetică de producere a energiei electrice la un utilizator; rețeaua electrică…
-
Rețea electrică de transport
rețeaua electrică de interes național și strategic cu tensiunea de linie nominală mai mare de 110 kV;
-
Sector al energiei electrice
ansamblul activităților de producere a energiei electrice, inclusiv de producere a energiei termice și electrice în cogenerare, de transport, de distribuție și de furnizare a energiei electrice, de furnizare a serviciilor de sistem, importul și exportul energiei electrice, schimburile naturale și/sa…
-
Serviciu de sistem
orice serviciu necesar pentru exploatarea sistemelor de transport sau de distribuție, inclusiv serviciile de echilibrare și serviciile de sistem care nu au ca scop stabilitatea frecvenței, dar fără a include și gestionarea congestiilor;
-
Avarie
evenimentul care se manifestă prin abateri periculoase de la parametrii funcționali prevăzuți de normele tehnice în vigoare;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Serviciu de distribuție
serviciul asigurat de operatorul de distribuție care constă în asigurarea transmiterii, în condiții de eficiență și siguranță, a energiei electrice între două sau mai multe puncte ale rețelei de distribuție, cu respectarea standardelor de performanță în vigoare;
-
Operator de distribuție
orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de a…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Serviciu de flexibilitate
serviciu furnizat de un participant la piață și achiziționat de operatorii de distribuție pentru susținerea funcționării eficiente și sigure a sistemului de distribuție și pentru a maximiza calitatea serviciilor furnizate;
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Operator de distribuție
orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de a…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Serviciu de sistem
orice serviciu necesar pentru exploatarea sistemelor de transport sau de distribuție, inclusiv serviciile de echilibrare și serviciile de sistem care nu au ca scop stabilitatea frecvenței, dar fără a include și gestionarea congestiilor;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Serviciu de sistem
orice serviciu necesar pentru exploatarea sistemelor de transport sau de distribuție, inclusiv serviciile de echilibrare și serviciile de sistem care nu au ca scop stabilitatea frecvenței, dar fără a include și gestionarea congestiilor;
-
Congestie
situația în care nu pot fi satisfăcute toate cererile participanților la piață de a tranzacționa între zone de rețea, deoarece acestea ar afecta semnificativ fluxurile fizice pe elemente de rețea care nu pot face față fluxurilor respective;
-
Serviciu de sistem
orice serviciu necesar pentru exploatarea sistemelor de transport sau de distribuție, inclusiv serviciile de echilibrare și serviciile de sistem care nu au ca scop stabilitatea frecvenței, dar fără a include și gestionarea congestiilor;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Operator de distribuție
orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de a…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Serviciu de stocare
serviciu asigurat de un furnizor de servicii de stocare care deține cu orice titlu o instalație de stocare prin care energia electrică este absorbită din rețea sau dintr-o capacitate de producere a energiei electrice și stocată sub orice formă pentru o perioadă limitată de timp, urmată de livrarea e…
-
Furnizor
persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie;
-
Serviciu de stocare
serviciu asigurat de un furnizor de servicii de stocare care deține cu orice titlu o instalație de stocare prin care energia electrică este absorbită din rețea sau dintr-o capacitate de producere a energiei electrice și stocată sub orice formă pentru o perioadă limitată de timp, urmată de livrarea e…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Serviciu de transport
serviciul asigurat de operatorul de transport și de sistem care constă în asigurarea transmiterii, în condiții de eficiență și siguranță, a energiei electrice între două sau mai multe puncte ale rețelei de transport, cu respectarea standardelor de performanță în vigoare;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Serviciu universal
serviciul de furnizare a energiei electrice garantat clienților casnici la un nivel de calitate bine definit și la prețuri competitive, transparente, ușor comparabile și nediscriminatorii;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Legislație
Ansamblul actelor normative (legi, ordonanțe, hotărâri) care reglementează materia dreptului civil în România, în principal Codul civil.
-
Siguranța în funcționare
capacitatea sistemului de transport de a menține o stare normală de funcționare sau de a reveni la o stare normală de funcționare cât mai curând posibil, caracterizată prin limite de siguranță în funcționare;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Siguranța în funcționare
capacitatea sistemului de transport de a menține o stare normală de funcționare sau de a reveni la o stare normală de funcționare cât mai curând posibil, caracterizată prin limite de siguranță în funcționare;
-
Siguranța în funcționare
capacitatea sistemului de transport de a menține o stare normală de funcționare sau de a reveni la o stare normală de funcționare cât mai curând posibil, caracterizată prin limite de siguranță în funcționare;
-
Sistem electroenergetic
ansamblul instalațiilor electroenergetice interconectate prin care se realizează producerea, transportul, conducerea operativă, distribuția, furnizarea și utilizarea energiei electrice;
-
Sistem electroenergetic izolat
sistemul local de producere, distribuție, furnizare și utilizare a energiei electrice în condițiile prevăzute de lege, care nu este interconectat cu SEN;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Sistem electroenergetic național (SEN
sistemul electroenergetic situat pe teritoriul național; SEN constituie infrastructura de bază utilizată în comun de participanții la piața de energie electrică;
-
Sistem electroenergetic
ansamblul instalațiilor electroenergetice interconectate prin care se realizează producerea, transportul, conducerea operativă, distribuția, furnizarea și utilizarea energiei electrice;
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Sistem interconectat
sistemele de transport și de distribuție legate între ele prin intermediul uneia sau mai multor interconexiuni;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Legat
Dispoziția testamentară prin care defunctul lasă unui anumit beneficiar un bun sau o sumă de bani.
-
Interconexiune
ansamblul de instalații și echipamente prin care se realizează conectarea sistemelor electroenergetice;
-
Sistem de măsurare inteligentă
sistemul electronic care poate măsura cantitatea de energie electrică introdusă în rețea sau consumul de energie electrică din rețea și care oferă mai multe informații decât un contor convențional și poate transmite și primi date în scopuri de informare, monitorizare și control, utilizând o formă de…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Contor convențional
contorul analog sau electronic care nu are capacitatea nici de a transmite și nici de a primi date;
-
Sistem mic conectat
orice sistem cu un consum mai mic de 3.000 GWh în anul 1996, în cazul căruia mai mult de 5% din consumul anual se obține prin interconectarea cu alte sisteme;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem mic izolat
orice sistem cu un consum mai mic de 3.000 GWh în anul 1996, în cazul căruia mai puțin de 5% din consumul anual se obține prin interconectarea cu alte sisteme;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Serviciu de transport
serviciul asigurat de operatorul de transport și de sistem care constă în asigurarea transmiterii, în condiții de eficiență și siguranță, a energiei electrice între două sau mai multe puncte ale rețelei de transport, cu respectarea standardelor de performanță în vigoare;
-
Autoritate competentă
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE;
-
Serviciu de transport
serviciul asigurat de operatorul de transport și de sistem care constă în asigurarea transmiterii, în condiții de eficiență și siguranță, a energiei electrice între două sau mai multe puncte ale rețelei de transport, cu respectarea standardelor de performanță în vigoare;
-
Stocare de energie
procesul de transformare a energiei electrice într-o formă de energie care poate fi stocată în scopul amânării utilizării acesteia pentru un moment ulterior momentului generării și reconversia ulterioară a energiei respective în energie electrică în vederea utilizării acesteia în alt vector energeti…
-
Trader de energie electrică
persoana fizică sau juridică ce cumpără și vinde energie electrică exclusiv pe piața angro de energie electrică sau la import/export;
-
Persoană fizică
Individul uman considerat ca subiect de drept, titular de drepturi și obligații civile, de la naștere până la moarte.
-
Transport al energiei electrice
transportul de energie electrică prin rețeaua interconectată de transport de energie electrică, în scopul transmiterii energiei electrice către clienții finali sau către distribuitori, dar fără a include și furnizarea;
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Utilizator de rețea electrică
orice persoană fizică sau juridică ale cărei instalații sunt racordate la un sistem electroenergetic în scopul livrării de energie electrică în ori din sistemul de transport, respectiv de distribuție a energiei electrice;