-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Obligație
Legătura juridică prin care debitorul este ținut să execute o prestație față de creditor, iar creditorul are dreptul să o ceară.
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Dispecerizare
activitatea specifică de echilibrare permanentă și operativă, la nivelul sistemelor, a cantităților de gaze naturale intrate și, respectiv, ieșite, la parametrii rezultați din obligațiile de livrare, precum și luarea măsurilor de limitare a efectelor situațiilor excepționale, cum ar fi: temperaturi…
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;

Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;

Congestie
situația în care nu pot fi satisfăcute toate cererile participanților la piață de a tranzacționa între zone de rețea, deoarece acestea ar afecta semnificativ fluxurile fizice pe elemente de rețea care nu pot face față fluxurilor respective;

Activități conexe
activități complementare celor de producție, transport, distribuție, înmagazinare a gazelor naturale, ce sunt desfășurate de către operatorul licențiat, conform condițiilor de valabilitate ale licențelor de operare a sistemelor respective;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Contract
Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
-
Conductă de transport
ansamblul format din conducte, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente, care funcționează în principal în regim de înaltă presiune, prin care se asigură transportul gazelor naturale între punctele de preluare din conductele de alimentare din amonte, din conductele de interconectare…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Sistem interconectat
sistemele de transport și de distribuție legate între ele prin intermediul uneia sau mai multor interconexiuni;
-
Operator de înmagazinare
persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de înmagazinare și răspunde de exploatarea instalației de înmagazinare a gazelor naturale;
-
Serviciu de sistem
orice serviciu necesar pentru exploatarea sistemelor de transport sau de distribuție, inclusiv serviciile de echilibrare și serviciile de sistem care nu au ca scop stabilitatea frecvenței, dar fără a include și gestionarea congestiilor;
-
Participant la piață
persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie elect…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Conductă de interconectare
conductă de transport care traversează sau trece peste o frontieră dintre state membre cu scopul de a conecta sistemul de transport național al respectivelor state membre sau o conductă de transport dintre un stat membru și o țară terță până pe teritoriul statelor membre sau până la marea teritorial…
-
Congestie
situația în care nu pot fi satisfăcute toate cererile participanților la piață de a tranzacționa între zone de rețea, deoarece acestea ar afecta semnificativ fluxurile fizice pe elemente de rețea care nu pot face față fluxurilor respective;
-
Conductă de interconectare
conductă de transport care traversează sau trece peste o frontieră dintre state membre cu scopul de a conecta sistemul de transport național al respectivelor state membre sau o conductă de transport dintre un stat membru și o țară terță până pe teritoriul statelor membre sau până la marea teritorial…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Piața de echilibrare
piața organizată de energie electrică în care furnizorii de servicii de echilibrare pot oferi operatorului de transport și de sistem capacitate și energie de echilibrare în oricare sens, de creștere sau de reducere, în vederea asigurării de către aceștia a echilibrului în timp real dintre producție…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Obligație
Legătura juridică prin care debitorul este ținut să execute o prestație față de creditor, iar creditorul are dreptul să o ceară.
-
Serviciu public
activitatea de interes general în domeniul gazelor naturale, autorizată, și monitorizată de o autoritate publică;
-
Biometan
biogaz care îndeplinește condițiile de calitate pentru a putea fi injectat în rețelele de transport și în cele de distribuție a gazelor naturale;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Transportul gazelor naturale
vehicularea gazelor naturale printr-o rețea care constă în principal din conducte de înaltă presiune, alta decât o rețea de conducte de alimentare din amonte și decât acea parte din conductele de înaltă presiune care este folosită în principal pentru distribuția de gaze naturale la nivel local, în s…
-
Biometan
biogaz care îndeplinește condițiile de calitate pentru a putea fi injectat în rețelele de transport și în cele de distribuție a gazelor naturale;
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Siguranță
siguranța aprovizionării cu gaze naturale și securitatea tehnică a obiectivelor;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Utilizator de sistem
persoana fizică sau juridică ce alimentează sistemul sau este deservită de sistem;
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Proprietate publică
Dreptul de proprietate al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor de uz ori de interes public.

Derogare
Înlăturarea aplicării unei norme generale de către o normă specială, în cazurile prevăzute de lege.
-
Lege
Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
-
Cod
colecție de reglementări cu caracter tehnic și/sau comercial, elaborate sau aprobate de către ANRE, prin care se stabilesc reguli și proceduri pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale;
-
Piața de echilibrare
piața organizată de energie electrică în care furnizorii de servicii de echilibrare pot oferi operatorului de transport și de sistem capacitate și energie de echilibrare în oricare sens, de creștere sau de reducere, în vederea asigurării de către aceștia a echilibrului în timp real dintre producție…
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Vânzare-cumpărare
Contractul prin care vânzătorul transmite cumpărătorului proprietatea unui bun, în schimbul unui preț.
-
Piața de echilibrare
piața organizată de energie electrică în care furnizorii de servicii de echilibrare pot oferi operatorului de transport și de sistem capacitate și energie de echilibrare în oricare sens, de creștere sau de reducere, în vederea asigurării de către aceștia a echilibrului în timp real dintre producție…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Competență
Aptitudinea legală a unei autorități de a soluționa o anumită categorie de cauze.
-
Conductă de transport
ansamblul format din conducte, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente, care funcționează în principal în regim de înaltă presiune, prin care se asigură transportul gazelor naturale între punctele de preluare din conductele de alimentare din amonte, din conductele de interconectare…
-
Biometan
biogaz care îndeplinește condițiile de calitate pentru a putea fi injectat în rețelele de transport și în cele de distribuție a gazelor naturale;
-
Aviz tehnic
documentul emis în urma analizei unei documentații tehnice, care atestă respectarea condițiilor impuse de legislația în vigoare;
-
Biometan
biogaz care îndeplinește condițiile de calitate pentru a putea fi injectat în rețelele de transport și în cele de distribuție a gazelor naturale;
-
Condiția
Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
-
Legislație
Ansamblul actelor normative (legi, ordonanțe, hotărâri) care reglementează materia dreptului civil în România, în principal Codul civil.
-
Biometan
biogaz care îndeplinește condițiile de calitate pentru a putea fi injectat în rețelele de transport și în cele de distribuție a gazelor naturale;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Biometan
biogaz care îndeplinește condițiile de calitate pentru a putea fi injectat în rețelele de transport și în cele de distribuție a gazelor naturale;
-
Biometan
biogaz care îndeplinește condițiile de calitate pentru a putea fi injectat în rețelele de transport și în cele de distribuție a gazelor naturale;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Client
clientul angro sau final de energie electrică;
-
Legislație
Ansamblul actelor normative (legi, ordonanțe, hotărâri) care reglementează materia dreptului civil în România, în principal Codul civil.
-
Forță majoră
Evenimentul imprevizibil și de neînlăturat care împiedică executarea obligației și exonerează de răspundere.
-
Biometan
biogaz care îndeplinește condițiile de calitate pentru a putea fi injectat în rețelele de transport și în cele de distribuție a gazelor naturale;
-
Capacitate
fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul rețelei în conformitate cu prevederile contractuale;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Utilizator de sistem
persoana fizică sau juridică ce alimentează sistemul sau este deservită de sistem;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Echilibrare
toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută;
-
Sistem
orice rețea de transport, distribuție, terminal GNL și/sau instalație de înmagazinare exploatată de un operator economic din sectorul gazelor naturale, inclusiv instalațiile aferente acestora prin care se asigură servicii de sistem, inclusiv stocarea în conducte, precum și instalațiile operatorilor…
-
Gaze naturale
gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;
-
Sistem de transport
ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrare…
-
Sectorul gazelor naturale
ansamblul activităților desfășurate de operatorii economici pentru producția, transportul, înmagazinarea, distribuția și furnizarea de gaze naturale, biogaz, biometan și GNL, precum și instalațiile și echipamentele folosite pentru realizarea acestor activități;