Art. 77 Codul penal

Circumstanțe agravante

Următoarele împrejurări constituie circumstanțe agravante:

a) săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;

b) săvârșirea infracțiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante;

c) săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori bunuri;

d) săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;

e) săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze;

f) săvârșirea infracțiunii în stare de intoxicație voluntară cu alcool sau cu alte substanțe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracțiunii;

g) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență;

h) săvârșirea infracțiunii pentru motive legate de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte.

Sursă: Codul penal — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Circumstanțe agravante
    Împrejurările care sporesc gravitatea faptei și pot duce la aplicarea unei pedepse peste maximul special.
  • Infracțiune
    Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă autorului.

  • Cauză
    Scopul imediat și direct urmărit de părți la încheierea actului juridic, care trebuie să fie licit și moral.

  • Legat
    Dispoziția testamentară prin care defunctul lasă unui anumit beneficiar un bun sau o sumă de bani.
  • Cauză
    Scopul imediat și direct urmărit de părți la încheierea actului juridic, care trebuie să fie licit și moral.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.