Art. 338 Codul penal

Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia

(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

(3) Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.

Sursă: Codul penal — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Note

Notele din textul actului, așa cum le publică sursa

Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 8/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 424 din 30 mai 2019:

Stabilește că rănirea uneia sau mai multor persoane prevăzută de art. 75 lit. b) din OUG nr. 195/2002, cuprinsă în definiția accidentului de circulație, ca situație premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, nu are în vedere și autorănirea, când singura persoană rănită este însuși conducătorul singurului autovehicul implicat în accident.

Decizie de admitere: HP nr. 188/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 533 din 10 iunie 2025:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, noțiunea de „accident de circulație“ la care se referă prevederile art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vizează exclusiv evenimentele rutiere produse din culpă sau fără vinovăție.

Notă

Decizie de admitere: HP nr. 22/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 15 iunie 2022:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, „fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație“.

Decizie de respingere: HP nr. 328/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1054 din 17 noiembrie 2025.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Procuror
    Magistrat care realizează și coordonează urmărirea penală, poate efectua personal acte de urmărire și delega organelor de cercetare. Magistrat care conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală și exercită acțiunea penală în fața instanțelor.
  • Competență
    Aptitudinea legală a unei autorități de a soluționa o anumită categorie de cauze.
  • Probe
    Elementele de fapt obținute prin mijloacele prevăzute de lege, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea făptuitorului și la aflarea adevărului.
  • Pedeapsă
    Măsura de constrângere aplicată de instanță autorului unei infracțiuni, ca sancțiune penală.
  • Infracțiune
    Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă autorului.
  • Competență
    Aptitudinea legală a unei autorități de a soluționa o anumită categorie de cauze.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.