Art. 285 Codul penal

Evadarea

(1) Evadarea din starea legală de reținere sau de deținere se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Când evadarea este săvârșită prin folosire de violențe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Se consideră evadare:

a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;

b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere.

c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.

(3^1) Se consideră evadare și fapta persoanei condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.

(4) În situațiile prevăzute la alin. (1), (2), alin. (3) lit. a) și b) și alin. (3^1), pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării.

(4^1) În situația prevăzută la alin. (3) lit. c), se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește.

Sursă: Codul penal — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Note

Notele din textul actului, așa cum le publică sursa

Notă

Articolele II și III din LEGEA nr. 19 din 14 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 14 martie 2025 prevăd:

Articolul II

În cazul hotărârilor care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, termenul de 7 zile prevăzut la art. 285 alin. (3^1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, curge de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul III

Structurile Ministerului Afacerilor Interne care pun în executare ordinul de dare în urmărire potrivit art. 522 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea termenelor prevăzute de art. 285 alin. (3^1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și de art. II din prezenta lege, sesizează organele de urmărire penală competente să efectueze urmărirea penală cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 285 alin. (3^1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Reținere
    Măsura preventivă privativă de libertate dispusă de organul de urmărire penală, pentru o durată de cel mult 24 de ore, împotriva persoanei suspectate de săvârșirea unei infracțiuni.
  • Pedeapsă
    Măsura de constrângere aplicată de instanță autorului unei infracțiuni, ca sancțiune penală.
  • Domiciliu
    Locul unde persoana declară că își are locuința principală.
  • Obligație
    Legătura juridică prin care debitorul este ținut să execute o prestație față de creditor, iar creditorul are dreptul să o ceară.
  • Condiția
    Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
  • Pedeapsă
    Măsura de constrângere aplicată de instanță autorului unei infracțiuni, ca sancțiune penală.
  • Pedeapsă
    Măsura de constrângere aplicată de instanță autorului unei infracțiuni, ca sancțiune penală.
  • Mandat
    Contractul prin care o parte împuternicește o altă parte să încheie acte juridice în numele și pe seama ei.
  • Hotărâre
    Actul juridic prin care instanța de judecată soluționează cauza penală, pronunțând soluția asupra acțiunii penale și civile, sub formă de sentință, decizie sau încheiere.
  • Pedeapsă
    Măsura de constrângere aplicată de instanță autorului unei infracțiuni, ca sancțiune penală.
  • Infracțiune
    Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă autorului.
  • Pedeapsă
    Măsura de constrângere aplicată de instanță autorului unei infracțiuni, ca sancțiune penală.
  • Concurs de infracțiuni
    Situația în care o persoană săvârșește două sau mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna.
  • Tentativă
    Punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare întreruptă sau rămasă fără efect.
  • Infracțiune
    Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă autorului.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.