Art. 159 Codul penal

Împăcarea

(1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.

(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței*).

(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali, iar persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege.

(5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convențional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârșit infracțiunea și persoana vătămată nu produce efecte față de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiași fapte.

(6) În cazul în care infracțiunea este săvârșită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, dispozițiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

Sursă: Codul penal — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Note

Notele din textul actului, așa cum le publică sursa

Notă

Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 19 noiembrie 2014, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, constatându-se că acestea sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit.

Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin urmare, în intervalul 19 noiembrie 2014-2 ianuarie 2015, dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, în măsura în care nu se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 3 ianuarie 2015, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor declarate neconstituționale.

Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 222 din 20 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 22 mai 2023, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, constatându-se că soluția legislativă cuprinsă în art. 159 alin. (3) teza finală din Codul penal, care privește sintagma „și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței“, este constituțională numai în măsura în care nu se aplică în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instanței, într-o infracțiune pentru care legea a prevăzut în mod expres că este posibilă împăcarea.

Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin urmare, în intervalul 22 mai 2023 - 5 iulie 2023, soluția legislativă cuprinsă în art. 159 alin. (3) teza finală din Codul penal, care privește sintagma „și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței“, numai în măsura în care se aplică în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instanței, într-o infracțiune pentru care legea a prevăzut în mod expres că este posibilă împăcarea, a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 6 iulie 2023, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

Notă

Decizie de respingere: HP nr. 74/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 472 din 5 iunie 2026.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
  • Răspundere penală
    Obligația de a suporta consecințele juridice ale unei infracțiuni, stabilită printr-o hotărâre judecătorească în cadrul unui proces penal. Obligația unei persoane de a suporta consecințele juridice prevăzute de legea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni. Obligația persoanei care a săvârșit o…
  • Acțiune civilă
    Mijlocul juridic prin care persoana vătămată urmărește repararea prejudiciului produs prin infracțiune, exercitat în cadrul procesului penal sau separat, în fața instanței civile.
  • Instanță
    Organul judecătoresc competent să soluționeze procesele penale, format din unul sau mai mulți judecători, care acționează în numele legii pentru înfăptuirea justiției.
  • Capacitate de exercițiu
    Aptitudinea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații prin încheierea de acte juridice.
  • Capacitate de exercițiu
    Aptitudinea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații prin încheierea de acte juridice.
  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
  • Persoană juridică
    Entitatea înzestrată de lege cu personalitate juridică, titulară de drepturi și obligații.
  • Infracțiune
    Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă autorului.
  • Persoană vătămată
    Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin săvârșirea infracțiunii, având calitatea de subiect procesual principal.
  • Infracțiune
    Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă autorului.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.