Art. 157 Codul penal

Lipsa plângerii prealabile

(1) În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.

(2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.

(3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârșirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea.

(4) În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitatea de exercițiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu.

(5) Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu.

Sursă: Codul penal — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Note

Notele din textul actului, așa cum le publică sursa

Notă

Decizie de admitere: HP nr. 372/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1124 din 5 decembrie 2025:

În cazul infracțiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar una dintre persoanele vătămate își retrage plângerea prealabilă, se menține unitatea legală de infracțiune, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Infracțiune
    Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă autorului.
  • Persoană vătămată
    Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin săvârșirea infracțiunii, având calitatea de subiect procesual principal.
  • Răspundere penală
    Obligația de a suporta consecințele juridice ale unei infracțiuni, stabilită printr-o hotărâre judecătorească în cadrul unui proces penal. Obligația unei persoane de a suporta consecințele juridice prevăzute de legea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni. Obligația persoanei care a săvârșit o…

  • Capacitate de exercițiu
    Aptitudinea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații prin încheierea de acte juridice.
  • Capacitate de exercițiu
    Aptitudinea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații prin încheierea de acte juridice.
  • Persoană juridică
    Entitatea înzestrată de lege cu personalitate juridică, titulară de drepturi și obligații.
  • Persoană vătămată
    Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin săvârșirea infracțiunii, având calitatea de subiect procesual principal.
  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.