Art. 909 Codul civil

Termenele de exercitare a acțiunii în rectificare

(1) Sub rezerva prescripției dreptului la acțiunea în fond, acțiunea în rectificare este imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea-credință dreptul înscris în folosul său. Dacă acțiunea de fond introdusă pe cale separată a fost admisă, acțiunea în rectificare este, de asemenea, imprescriptibilă atât împotriva celor care au fost chemați în judecată, cât și împotriva terților care au dobândit un drept real după ce acțiunea de fond a fost notată în cartea funciară.

(2) Față de terțele persoane care au dobândit cu bună-credință un drept real prin donație sau legat cu titlu particular, acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului la acțiunea de fond, nu se va putea introduce decât în termen de 5 ani, socotiți de la înregistrarea cererii lor de înscriere.

(3) De asemenea, sub rezerva prescripției dreptului la acțiunea în fond, acțiunea în rectificare, întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 908 alin. (1) pct. 1 și 2, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credință și printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare. În aceste cazuri, termenul va fi de 3 ani, socotiți de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de către dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, cu excepția cazului când încheierea, prin care s-a ordonat înscrierea care face obiectul acțiunii în rectificare, a fost comunicată celui îndreptățit, caz în care termenul va fi de un an de la comunicarea acesteia.

(4) Termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sunt termene de decădere.

Sursă: Codul civil — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Drept real
    Dreptul subiectiv care conferă titularului o putere directă și imediată asupra unui bun, opozabil erga omnes (de exemplu, dreptul de proprietate).
  • Bună-credință
    Convingerea că se acționează în limitele legii, fără a vătăma drepturile altuia; obligație generală la încheierea și executarea contractului.
  • Drept real
    Dreptul subiectiv care conferă titularului o putere directă și imediată asupra unui bun, opozabil erga omnes (de exemplu, dreptul de proprietate).
  • Legat
    Dispoziția testamentară prin care defunctul lasă unui anumit beneficiar un bun sau o sumă de bani.
  • Drept real
    Dreptul subiectiv care conferă titularului o putere directă și imediată asupra unui bun, opozabil erga omnes (de exemplu, dreptul de proprietate).
  • Bună-credință
    Convingerea că se acționează în limitele legii, fără a vătăma drepturile altuia; obligație generală la încheierea și executarea contractului.
  • Contract
    Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
  • Ipotecă
    Drept real de garanție asupra unui bun mobil sau imobil afectat executării unei obligații, fără deposedarea proprietarului.
  • Termenul
    Eveniment viitor și cert de care depinde exigibilitatea sau stingerea obligațiilor. Potrivit art. 1411 C. civ., este intervalul de timp sau evenimentul de la a cărui împlinire depinde începerea ori încetarea exercitării drepturilor sau executării obligațiilor.
  • Obiect
    Prestația la care se obligă părțile sau bunul asupra căruia poartă actul juridic, trebuind să fie licit, determinat și posibil.
  • Termenul
    Eveniment viitor și cert de care depinde exigibilitatea sau stingerea obligațiilor. Potrivit art. 1411 C. civ., este intervalul de timp sau evenimentul de la a cărui împlinire depinde începerea ori încetarea exercitării drepturilor sau executării obligațiilor.
  • Decădere
    Sancțiunea procedurală care constă în pierderea dreptului de a mai îndeplini un act, pentru nerespectarea termenului.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.