Art. 691 Codul civil

Obligația de despăgubire și excluderea

(1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol atrage plata de despăgubiri.

(2) În cazul în care unul dintre coproprietari tulbură în mod grav exercitarea proprietății periodice, acesta va putea fi exclus, prin hotărâre judecătorească, la cererea coproprietarului vătămat.

(3) Excluderea va putea fi dispusă numai dacă unul dintre ceilalți coproprietari sau un terț cumpără cota-parte a celui exclus.

(4) În acest scop, se va pronunța, mai întâi, o încheiere de admitere în principiu a cererii de excludere, prin care se va stabili că sunt îndeplinite condițiile excluderii, încheiere care va putea fi atacată cu recurs pe cale separată.

(5) După rămânerea definitivă a încheierii de admitere în principiu, în absența înțelegerii părților, se va stabili prețul vânzării silite pe bază de expertiză. După consemnarea prețului la instituția de credit stabilită de instanță, se va pronunța hotărârea care va ține loc de contract de vânzare-cumpărare.

(6) După rămânerea definitivă a acestei hotărâri, dobânditorul își va putea înscrie dreptul în cartea funciară, iar transmițătorul va putea să ridice suma consemnată la instituția de credit stabilită de instanță.

Sursă: Codul civil — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Obligație
    Legătura juridică prin care debitorul este ținut să execute o prestație față de creditor, iar creditorul are dreptul să o ceară.
  • Hotărâre
    Actul juridic prin care instanța de judecată soluționează cauza penală, pronunțând soluția asupra acțiunii penale și civile, sub formă de sentință, decizie sau încheiere.
  • Condiția
    Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
  • Recurs
    Calea de atac ordinară prin care se solicită unei instanțe superioare verificarea legalității unei hotărâri judecătorești definitive, pentru motivele prevăzute de lege.
  • Instanță
    Organul judecătoresc competent să soluționeze procesele penale, format din unul sau mai mulți judecători, care acționează în numele legii pentru înfăptuirea justiției.
  • Hotărâre
    Actul juridic prin care instanța de judecată soluționează cauza penală, pronunțând soluția asupra acțiunii penale și civile, sub formă de sentință, decizie sau încheiere.
  • Contract
    Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
  • Vânzare-cumpărare
    Contractul prin care vânzătorul transmite cumpărătorului proprietatea unui bun, în schimbul unui preț.
  • Hotărâre
    Actul juridic prin care instanța de judecată soluționează cauza penală, pronunțând soluția asupra acțiunii penale și civile, sub formă de sentință, decizie sau încheiere.
  • Instanță
    Organul judecătoresc competent să soluționeze procesele penale, format din unul sau mai mulți judecători, care acționează în numele legii pentru înfăptuirea justiției.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.