Art. 2.263 Codul civil

Încetarea contractului de întreținere

(1) Contractul de întreținere încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepția cazului în care creditorul întreținerii decedează mai devreme.

(2) Atunci când comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluțiunea.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), precum și atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligației de întreținere, rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât de instanță, dispozițiile art. 1.552 nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.

(4) Dacă rezoluțiunea a fost cerută pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau (3), oferta de întreținere făcută de debitorul pârât după introducerea acțiunii nu poate împiedica rezoluțiunea contractului.

(5) În cazul în care rezoluțiunea se pronunță pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau (3), debitorul în culpă nu poate obține restituirea prestațiilor de întreținere deja executate.

(6) Dreptul la acțiunea în rezoluțiune se transmite moștenitorilor.

(7) Rezoluțiunea contractului de întreținere nu se poate cere pentru motivele prevăzute la art. 2.261 alin. (1).

Sursă: Codul civil — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Contract
    Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
  • Creditor
    Persoana fizică sau juridică titulară a unui drept de creanță, îndreptățită să ceară debitorului executarea obligației.
  • Contract
    Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
  • Condiția
    Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
  • Rezoluțiune
    Desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic pentru neexecutarea obligației de către una dintre părți.
  • Obligație
    Legătura juridică prin care debitorul este ținut să execute o prestație față de creditor, iar creditorul are dreptul să o ceară.
  • Rezoluțiune
    Desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic pentru neexecutarea obligației de către una dintre părți.
  • Instanță
    Organul judecătoresc competent să soluționeze procesele penale, format din unul sau mai mulți judecători, care acționează în numele legii pentru înfăptuirea justiției.
  • Rezoluțiune
    Desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic pentru neexecutarea obligației de către una dintre părți.
  • Debitor
    Persoana fizică sau juridică obligată să execute o prestație față de creditor, în temeiul unui raport juridic obligațional.
  • Rezoluțiune
    Desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic pentru neexecutarea obligației de către una dintre părți.
  • Contract
    Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
  • Rezoluțiune
    Desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic pentru neexecutarea obligației de către una dintre părți.
  • Debitor
    Persoana fizică sau juridică obligată să execute o prestație față de creditor, în temeiul unui raport juridic obligațional.
  • Culpă
    Forma vinovăției care constă în neglijența sau imprudența autorului faptei.
  • Rezoluțiune
    Desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic pentru neexecutarea obligației de către una dintre părți.
  • Moștenitor
    Persoana care dobândește, prin lege sau testament, drepturile și obligațiile defunctului, în cadrul succesiunii.
  • Rezoluțiune
    Desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic pentru neexecutarea obligației de către una dintre părți.
  • Contract
    Acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.