Art. 196 Codul civil

Cauzele de nulitate

(1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanța judecătorească numai atunci când:

a) lipsește actul de înființare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situațiile anume prevăzute de lege;

b) toți fondatorii sau asociații au fost, potrivit legii, incapabili, la data înființării persoanei juridice;

c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;

d) lipsește autorizația administrativă necesară pentru înființarea acesteia;

e) actul de înființare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;

f) actul de înființare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaților ori capitalul social subscris și vărsat;

g) s-au încălcat dispozițiile legale privind patrimoniul inițial sau capitalul social minim, subscris și vărsat;

h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociați prevăzut de lege;

i) au fost nesocotite alte dispoziții legale imperative prevăzute sub sancțiunea nulității actului de înființare a persoanei juridice.

(2) Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) lit. a), c)-g) se sancționează cu nulitatea absolută.

Sursă: Codul civil — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Nulitate
    Sancțiune care desființează actul juridic sau clauza pentru nelegalitate. Aplicabilă condițiilor ilicite sau imposibile, precum și sarcinii ilicite. Sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor legale, încă de la încheierea lui; poate fi absolută, când…
  • Instanță
    Organul judecătoresc competent să soluționeze procesele penale, format din unul sau mai mulți judecători, care acționează în numele legii pentru înfăptuirea justiției.
  • Forma autentică
    Forma scrisă a actului juridic, autentificată de un notar public sau altă autoritate competentă, având forță probantă deplină.
  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
  • Obiect
    Prestația la care se obligă părțile sau bunul asupra căruia poartă actul juridic, trebuind să fie licit, determinat și posibil.
  • Obiect
    Prestația la care se obligă părțile sau bunul asupra căruia poartă actul juridic, trebuind să fie licit, determinat și posibil.
  • Patrimoniu
    Totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică aparținând unei persoane, considerate ca o universalitate juridică.
  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
  • Nulitate
    Sancțiune care desființează actul juridic sau clauza pentru nelegalitate. Aplicabilă condițiilor ilicite sau imposibile, precum și sarcinii ilicite. Sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor legale, încă de la încheierea lui; poate fi absolută, când…
  • Nulitate absolută
    Sancțiunea care lipsește actul juridic de efecte pentru încălcarea unei norme de ordine publică, putând fi invocată de orice persoană interesată.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.