Art. 170 Codul civil

Numirea tutorelui

(1) Prin hotărârea prin care a fost luată măsura de ocrotire, instanța de tutelă numește persoana care va exercita funcția de tutore de la data rămânerii definitive a hotărârii. Dispozițiile art. 114-117, art. 119 și 120 se aplică în mod corespunzător.

(2) În lipsa unui tutore desemnat, instanța de tutelă numește cu prioritate în această calitate, dacă nu se opun motive întemeiate, soțul, părintele, o rudă sau un afin, un prieten sau o persoană care locuiește cu cel ocrotit dacă aceasta din urmă are legături strânse și stabile cu ocrotitul, în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după caz, de legăturile de afecțiune, de relațiile personale, de condițiile materiale, de garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat să fie numit tutore, precum și de apropierea domiciliilor sau reședințelor.

(3) În cazul în care niciuna dintre persoanele prevăzute la alin. (2) nu își poate asuma tutela, instanța de tutelă numește un reprezentant personal care a dobândit această calitate în condițiile legii speciale.

(4) La numirea tutorelui, instanța ia în considerare preferințele exprimate de cel ocrotit, relațiile sale obișnuite, interesul manifestat cu privire la persoana sa, dar și eventualele recomandări formulate de persoanele apropiate acestuia, precum și lipsa intereselor contrare cu persoana ocrotită.

Sursă: Codul civil — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Note

Notele din textul actului, așa cum le publică sursa

Notă

Conform alineatului (2) din articolul 26, Capitolul IV din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022, dispozițiile art. 118 alin. (2) și ale art. 170 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost reglementate, respectiv modificate prin prezenta lege, vor intra în vigoare la data care va fi prevăzută de legea specială privind reprezentantul personal.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Hotărâre
    Actul juridic prin care instanța de judecată soluționează cauza penală, pronunțând soluția asupra acțiunii penale și civile, sub formă de sentință, decizie sau încheiere.
  • Instanță
    Organul judecătoresc competent să soluționeze procesele penale, format din unul sau mai mulți judecători, care acționează în numele legii pentru înfăptuirea justiției.

  • Legat
    Dispoziția testamentară prin care defunctul lasă unui anumit beneficiar un bun sau o sumă de bani.
  • Legat
    Dispoziția testamentară prin care defunctul lasă unui anumit beneficiar un bun sau o sumă de bani.
  • Condiția
    Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
  • Domiciliu
    Locul unde persoana declară că își are locuința principală.
  • Instanță
    Organul judecătoresc competent să soluționeze procesele penale, format din unul sau mai mulți judecători, care acționează în numele legii pentru înfăptuirea justiției.
  • Condiția
    Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
  • Instanță
    Organul judecătoresc competent să soluționeze procesele penale, format din unul sau mai mulți judecători, care acționează în numele legii pentru înfăptuirea justiției.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.