Art. 1.385 Codul civil

Întinderea reparației

(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.

(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

(4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.

Sursă: Codul civil — legislatie.just.ro · Verifică întotdeauna forma oficială.

Comentarii

Explicații ale platformei (tip lecție), nu text de lege

Nu există încă comentarii pentru acest articol

Comentariile adaugă explicații și exemple peste textul de lege.

Note

Notele din textul actului, așa cum le publică sursa

Notă

Decizie de respingere: HP nr. 69/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 21 din 9 ianuarie 2023.

Notă

Decizie de respingere: HP nr. 69/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 21 din 9 ianuarie 2023.

Notă

Decizie de admitere: RIL nr. 3/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 223 din 23 martie 2026:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, stabilește că:

În cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracțiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.

Jurisprudență care citează articolul

Nicio decizie nu citează (încă) acest articol

Când o instanță citează articolul, decizia apare aici, cu data ei și cu un link la sursă.

Termeni din dicționar în acest articol

  • Prejudiciu
    Efectul negativ, patrimonial sau nepatrimonial, suferit de o persoană prin fapta altuia.
  • Lege
    Act normativ adoptat de Parlament, cu caracter obligatoriu, general și impersonal.
  • Prejudiciu
    Efectul negativ, patrimonial sau nepatrimonial, suferit de o persoană prin fapta altuia.
  • Condiția
    Eveniment viitor și incert de care părțile fac să depindă însăși existența sau rezoluțiunea actului juridic. Art. 1399 C. civ.: eveniment viitor și incert de care depinde existența sau desființarea obligației.
  • Prejudiciu
    Efectul negativ, patrimonial sau nepatrimonial, suferit de o persoană prin fapta altuia.

Raportează o eroare

Ai găsit o greșeală de transcriere, un text abrogat sau o trimitere greșită? Spune-ne și verificăm.

Îl folosim doar dacă vrem să revenim cu o întrebare.